luni, 27 martie 2017

Eroi au fost, eroi sunt încă

Noi suntem undeva, în iarba moale,
În spicul copt, în ţarina fierbinte
În munţi, cu mândrele poieni la poale,
Noi n-am murit de tot, luaţi aminte!

Noi stăm şi astăzi strajă-ndelungată,
Sus, sus, la ale veşniciei porţi
Să aducem iarăşi jertfa ne-ntinată,
Luaţi aminte, noi nu suntem morţi!

Cum stăm noi jertfă lângă Dumnezeu,
Din noi se-nalţă flacăra cea vie,
Prin care-n ceruri amintim mereu
Că este pe pământ o Românie.

Şi dacă neamul plânge în nevoi,
Noi stăm de veghe sus necontenit
Şi cerem izbăvire pentru voi,
Căci numai pentru asta ne-am jertfit.

Zorica Laţcu


Mircea Florin Șandru, Umbra Râului Pe Cer
(antologie de poezie românească)

sâmbătă, 3 decembrie 2016

De Ziua României

Am mai postat astazi randurile de fata pentru cativa prieteni. Cred ca cel mai important lucru astazi de Ziua Romaniei este sa fim mandri ca suntem in randul lumii, chiar daca unora li se pare prea putin. La mult ani Romani, La multi ani Romania! 
Aici departe de tara, multi dintre noi incearca dupa o vreme, dincolo de mandria de a fi roman, simtita sau doar declarata,... incearca asadar un sentiment de smerenie si pana la urma gandim ceva asemanator vorbelor lui Caragiale cu privire la Romania, recitite astazi intr-un ziar:
I.L. Caragiale, Scrisoare către Alceu Urechia – „De ce să ne facem spaimă şi inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă, nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii, şi nici nu s-ar putea altfel. Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale şi morale, religiuni, precum şi toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin care au trecut, îi pot arăta ca şi cum s-ar deosebi mult cei dintr-un loc cu cei dintr-altul; ei însă, în fundul lor, pretutindeni şi totdeauna sunt aceiaşi.
Nu există pe pământ speţă zoologică mai unitară decât a regelui creaţiunii. Între un polinezian antropofag şi cel mai rafinat european, altă deosebire hotărâtă nu există decât modul de a-şi găti bucatele. Nici un neam de oameni nu-i mai bun sau mai rău, nici unul mai inteligent ori mai prost; unul e mai aşa, altul, mai aminterea; dar, la urma urmelor, toţi sunt la fel. Zi-le oameni şi dă-le pace! Aşadar, să nu ne mai facem inimă rea şi spaimă gândindu-ne că lumea românească ar fi mai stricată decât altele.
Nu, hotărât; neamul acesta nu e un neam stricat; e numai nefăcut încă; nu e pân-acuma dospit cumsecade. E încă nelimpezit de mizeriile seculare sub care a mocnit cu junghetura frântă; încă nu crede în dreptate; încă nu poate scoate din sânu-i pe cine să-i poată comanda; încă nu ştie de cine să asculte, fiindcă nu are deocamdată încredere în nimeni... Fript cu lapte, suflă şi-n brânză. N-a ajuns să cumpănească bine ceea ce ar fi în stare să poată cu ceea ce i se pune împotrivă, şi astfel, încă nu înţelege că în mâna lui ar sta să-şi îndrepteze soarta şi să dispună apoi pe de-a-ntregul de ea – păcum e drept şi păcum are să şi fie odată. În fine, nu are încă destulă îndrăzneală să-şi răfuiască socotelile cu „binevoitorii lui epitropi". Dar, cu vremea, trebuie să vină şi asta; trebuie să vină şi înţelegerea fără de care nu poate fi o naţiune sigură de avutul ei, nici de onoarea, nici de viitorul ei“...

Dan Micu

joi, 1 decembrie 2016

Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu

Cred că pentru români patriotismul, patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului. Pentru că nu există mare patriot român sau bun patriot român care să nu fi sfîrşit rău în ţara asta. În ţara asta trăiesc bine vînzătorii de ţară, cei care nu dau doi bani pe ţara asta, cei care-o terfelesc, care-şi bat joc de ea şi fac afaceri pe seama ei şi nu le pasă de nimic. 
Cei care iubesc cu adevărat această ţară sînt în marginea martirajului sau aproape martirizaţi. Deci n-o iubeşti pentru că ţi-ar întoarce această iubire sau ţi-ar arăta recunoştinţă sau te-ai complini prin valorile ei, ci pe undeva împotriva, dacă vrei, realităţilor. 
Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu, adică sînt convins că ţara românescă este o ţară foarte frumoasă în Europa, întîi prin condiţiile ei fizice, geografice, o ţară de oameni foarte talentaţi, dar din nefericire lipsiţi completamente de caracter, de ţinută morală... 
Cu toate acestea o iubesc, cum o voi iubi întotdeauna, indiferent în ce situaţie ar fi, bună sau rea.


                                                                       Cezar Ivănescu, 1996


consecvenți în nefericire am ruginit în propria noastră profeţie

-------------------------------------------------------------------------------
„Și străjerul răspunde: Dimineaţa se apropie,
de asemenea şi noaptea, Dacă voiţi,
întrebați, întoarceţi-vă, reveniţi!“(Isaia 21.12)
.
:eu sunt alfa şi omega
începuturile şi sfârşitul

am strâns rugină în stomac câtă tânguire constrânge zilnic vântul în iarba
sclipitoare răguşita armonie se umflă şi se dilată în sine cu sine
se-mpreună fără de margini ca o femeie uşoară într-o sală de aşteptare
(e periculos să ridici piciorul pe partea dreaptă a unei ideograme)
fără venin o lună întreagă şi încă vreo şase natura a rămas impresionată
şi aproape gravidă cu avertismentul noastru transparent sau opac
cum ţinutul dintr-un ţesut osos (ca o fereastră locuind într-o altă fereastră)
din buzunar nu-i cea mai bună idee să-ţi tragi fermoarul la gură să porţi
 
ciorapii povara şi patria altuia pe dos sau în cadenţă să ridici fanionul
pe partea stângă pe faţa nedeclarată a unui diamant sau
a unui mal de nisip condamnat la slava marmurei (fără de vină ori păcat)

ochiul în ochi îşi ascunde lumina dar şi întunericul (pecete desăvârşind
vremea pribegiei şi a varului încuiat
în
mormânt dar precum cerul răsărind
în carnea tulbure care schelălăie şi strigă descrierea nu poate fi auzită)

e întuneric uşor uşor apele s-au degradat pe furiş ne întoarcem încet încet
şi individual în noi ca într-un film mut al cărui scenariu s-a înbolnăvit grav de pneumonie sau a fost rătăcit din prea mult
calcul în zona centrală a unui metru pătrat
de religii ori fructe (deşertul tot a îmbătrânit
în cealaltă jumătate a judecăţii de apoi inima îţi este o Biblie întredeschisă)

(de jurîmprejur numai şerpi şi amânare a ordinii
mătase albă neapretată şi pietre bătute
cu pietre până când ce e calp devine entropie)

într-un târziu devreme ţi-am spus nu te mai întrupa hai să
ne predăm unui pian hai să trăim într-un sentiment anonim
într-o mişcare populară într-un os al unui partid de măslini
să ne golim de propriul gol ascuns sub umbrelă hai să ne
topim într-o respingere
 
ca orice lucru anticipat
până la iarnă să dispărem în hi sau în ha
(dar până acolo să nu ne mai vorbim) să
rămânem fiecare
100 % în tabăra aproximativă a celuilalt
căutând pe străzi adiacente albina metapsihică din sângele nostru
elementar şi cinic sau alte
profeţii în care concretul anorganic stă lat şi spânzurat în calendar

p.s


avem în faţă o ţară de ceaţă în spate un popor de lapte asprit și
fără reproş (noi suntem pentru că suntem noi ne-am născut muţi)


Daniel Vorona

La mulți ani, România !


Foto: Pusdrea Mariana


Dor...




Cu doi ani mai mare decât Țara mea.
La mulți ani, Românie !
Mi-e dor de copilăria noastră comună.


Mihai Șora

România are nevoie de noi




Dacă ne-am iubi & prețui țara zi de zi aşa cum o facem pe facebook pe data de 1 Decembrie, dacă am fi în fiecare zi mândri că suntem români, dacă am acționa ca nişte oameni care sunt şi vor să fie în continuare mândri de țara lor, am fi acum la alt nivel, din toate punctele de vedere. Dacă nu ar exista facebook să spunem „la mulți ani România“ probabil că ar trebui chiar să facem şi nu doar să spunem lucruri care să dovedească dragostea asta. România nu are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de noi.


Marina Popescu