Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2012

Constantin Cristescu - MĂRITE ŞTEFAN...

Imagine
Se-ntorc spre tine, Ştefan, luminile din aştri, Şi vin să-ţi lumineze calea, călugării albaştri, Ascunşi în munţii ţării, se roagă şi te plâng, Cu lacrimi de izvoare, în umbrele de crâng. Bat clopotele nopţii ecouri de lumină, Priveşte-ţi tu nepoţii, cum vin de se închină, Să-ţi mângâie trecutul, ce lin pluteşte-n nori, Purtând neatârnarea miresmelor prin flori. Ştiu, au căzut, de spada ta, duşmanii la pământ, De-aceea, Mare Ştefan, te port, mereu, în gând, Veniţi cu toţi la Putna, să-l pomenim pe dată, Prin clipa nemurii, mereu, mai viu, să treacă. Te-ntoarce, Mare Ştefan, din rece mănăstire, Prin fila ta de glorii, prin sufletul din mine, Te-aşteaptă iarăşi ţara, din nou s-o izbăveşti, Coboară, Mare Ştefan, din astrele-ţi cereşti. Ne mângâie pe suflet, cu glasul tău răsunător, E scris din nou Unire, pe-un steag cu tricolor, Ţi-om sta din nou alături, în clipa-n care ieşi, Suntem nepoţii tăi, mărite, nepoţi de la răzeşi. Mai fă o dată-n munte, iar buc

George Safir – N-ați văzut cumva o țară?

Imagine
Spuneti-mi, n-ați văzut cumva o țară? Am fost plecat vreo patru ani, pe-afară; Azi, am venit și-o caut cu ardoare, Dar n-o găsesc și-n suflet mă doare. O caut peste tot, am fost și-n sate, Ogoare plâng în buruieni lăsate, Înspre păduri, potecile uitate M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.  Acasă, poarta nu e zăvorâtă, Căci mama tot mai iese și se uită; Atâta dor i-a mai rămas pe lume, Feciorii să-i mai strige iar pe nume.  Moșneagul îi iese-n cale și-o întreabă: ,,Vine? La anu' cred! Acu-i la treabă, La noi, în țară-i multă sărăcie... Știu ei - că de-or veni, la ce să vie?!''  Spuneți-mi, n-ați văzut cumva o țară? Cântată de poeți, odinioară, Cu ochi de cer și plină de verdeață? Am fost și-am căutat-o și la piață.  Acolo, nu era, de bună seamă, Că prea o înjurau români de mamă; Harbuzul, pătrunjelul, biata prună, Erau culese parcă... de pe Lună! Chiar, voi n-ați văzut pe jos o țară, Călcată în picioare și

Silvia Bya Urlih – Să fim iar mândri

Imagine
Îngenunchez în fața steagului - un gând frumos începe-n mine să dospească; visez să-i fie date magului durerile-ți, iubită țară românească. Ești țara mea, ești România mea! culorile-ți mă-mbărbătează! azi, vreau să fii precum o stea azi, vreau să uiți c-ai adormit, să fii iar trează. Mă rog la Domnul, lumina sfântă a ți-o dărui, să strălucești să nu mai stai pe-afară... să-ți fie cald în casa sufletului, zi de zi, să nu mai ai viața amară. Mă rog ca fiul meu să fie mândru că l-am născut și l-am crescut la tine-n casă, să poată fericit păși prin verde codru, să uite de durerile ce-l apasă. Îți dăruiesc iubită țară românească, sufletul meu și-al celor ce-și doresc floarea iubirii, pe creste, să sădească, să fim iar mândri când trandafiri, pe munte, înfloresc.

Constantin Crtistescu - Eroul fără nume

Imagine
Tu, rece, ne priveşti de sus Cu aer blând, dar nesupus, Trecut ţi-e pasul, pentru noi, În cronici albe de război. Tu nume n-ai sub norii uzi Şi peste lacrimă-mi pătrunzi, Iubirea plaiului străbun, Tu, fără nume, brav nebun. Sub paşii tăi, tăcuţi şi mici, Cădeau duşmanii inamici, Stăpâni ar fi dorit să fie, Pe munţi, pe ape şi pe glie. Tu nume n-ai, dar ai un har, Un piept cu sânge de hotar Şi-n visul tău, eram stăpân, Pe mândru suflet de Român. Purtata cruce, în război, E-o moştenire pusă-n noi; Tu nume n-ai, nici n-ai avut, Eroul meu, necunoscut.

Constantin Cristescu – Istorie mută

Imagine
E tristă lumina Ce plouă cuminte, Atât de haină Pe albe cuvinte. Îmi macină norii Cu lacrimi, strămoşii Şi-aruncă fiorii Prin macii cei roşii. Aroma de vise, În câmp, o aşază, Cu istorii ucise Apoi, la veghează. Şi-n suflet, îmi pune Un cald început, Tu scrie-mi, în lume, Istoria, mut...

George Safir - Și trece toamna, trece, trece...

Imagine
Trece toamna, printre noi, ca o nevastă părăsită; amanții cei ingrați, și ei, s-au pocăit de neputință   și stau cuminți, sub patrafir, visând un rai, ticsit, cu îngeri... Și trece toamna, singurică, atât de tristă și uscată, cu sânii goi, lipsiți de vlagă, ca un afiș electoral pe care toți ar vrea să scuipe, dar trec scârbiți și intră-n bar. Prin fumul gros se-ascute barda. în turnul Babel se-nfierbântă; un amalgam de limbi străine înjură, cântă și blesteamă și-n bruma rece de afară, iau fantomele la trântă. Și trece toamna, trece, trece..! nimeni n-o mai bagă-n seamă; cu ochii ficși pe termopane, postim într-un refuz de iarnă în timp ce alții, din palate, ne plănuiesc o dulce moarte.

Costel Zăgan - Clarobscur de Dacia

Imagine
Pe câmpia geto-dacă, n-are cine să mai tacă; Pe câmpia românească, n-are cine să vorbească; Au, au, au, ce vreme-amară... au plecat munţii din ţară Că nu-i munte, ci câmpie, ceea ce nu-mi place mie... Că nu-i deal, ci e genune, ceea ce nu pot eu spune. Că eu tac, tu taci, el tace, tăcerea, de cap, îşi face. De aceea, te-aş ruga, fă, Doamne, cu noi ceva; Ori ne urcă, ori coboară de pe crucea socială, Că din nou pre el, urmându-l, izbâvească-ne cuvântul.

Marian Dragomir - Deceniul cinci

Imagine
În urmă cu mai bine de cinci decenii, într-o curte de țară, într-o comună, sub un nuc venos, el și ea au depășit istoria de lemn, întâi cu numele, vârsta, pensulă și, nu în cele din urmă, cu vocea... am auzit că lucrau cu anii, cu loviturile și situațiile de abuz, însă ultima dată ceva nu s-a mai legat în paginile de jurnal, nu mai grăia mirosul de cireș; știți despre ce copac șoptesc... cel de care atârnase frânghia, lațul, copilul, motivul, oferta lecției de viață din care țâșnea pășunea visată... imaginea deceniilor m-a urmărit până când m-am împăcat cu ideea că unul dintre cele mai nefaste gânduri re/deschide umbra, belestemul toate au formă și sens...

Silvia Bya Urlih - Rugăciune pentru țară

Imagine
Mă rog să nu te gârbovești sub greaua ta povară, mă rog să nu mă părăsești săracă, mândră țară. Mă rog să-ți fie bine, să-nveți iar să zâmbești, cel ce vine la tine să vadă că trăiești. Mă rog la Dumnezeu ce mi-e mereu aproape să-ți ia greul cel greu, de toate, să te scape! Atât mai pot să fac acum, la mine-n țară, căci nu pot găsi leac la cei ce te-abuzară. Mă rog ca cel sărac să iasă-n primăvară, mă rog acum și tac; săracă, mândră țară !

Cătălin Codru - Sunt român

Imagine
Câ nd mi-am găsit piciorul frânt, am pus genunchiul în pământ, Tot n-am crezut că am să mor, căci aveam încă un picior. Apoi cu braţul retezat, puteam să mor ca un bărbat ... tot n-am lăsat din mâna spada, să-mi las în părăsire-ograda. Din sol , am prins o rădăcină, m-am ridicat şi-am prins lumină, Simţit-am sânge şi vigoare, din neamul ăsta , ca un soare , Nuu! N-am să las vreo arătare să-mi spuie mie cum se moare ... ș i n-am să las ce e al meu, sunt ca un sfânt pe plaiul meu. Am învăţat de la ai mei, să nu stai jos, între mişei, Şi aşa i-am spus , mereu, mereu... tot ce-i mai bun , fi ului meu, Să nu se lase doborât de oameni cu vreun gând urât ... s ă se ridice , imediat, ca un româ n adevărat!

George Safir - Sub drapelul țării mele

Imagine
Sub drapelul țării mele, am văzut lumina eu, când sub cerul plin de stele, m-a dat mamei - Dumnezeu. Și, din fragedă pruncie, m-a-nvățat poetul sfânt, că nu-i altă Românie dulce, pe acest pământ. Sub drapelul meu, de țară, am jurat pe sfânta cruce, viața - de-mi va fi amară, eu la alții nu m-oi duce. Și-apoi, mândru, prin cazarmă, defilam sub tricolor, strângeam degetul pe armă, cântând imnul cu onor. Și se clătina pământul, răsucindu-se în lut, moșii - deschizând mormântul- să mă vadă că-i salut. Să le-nfăș, în steaguri, trupul, somnul să le fie lin, fiindcă-n brațul - plin de scrupul, steagul țării, strâns, îl țin. Cu drapelul țării mele, de-aș fi ultimul recrut și din oale și ulcele, m-oi scula să îl sărut.