Postări

Se afișează postări din decembrie, 2016

De Ziua României

Am mai postat astazi randurile de fata pentru cativa prieteni. Cred ca cel mai important lucru astazi de Ziua Romaniei este sa fim mandri ca suntem in randul lumii, chiar daca unora li se pare prea putin. La mult ani Romani, La multi ani Romania!  Aici departe de tara, multi dintre noi incearca dupa o vreme, dincolo de mandria de a fi roman, simtita sau doar declarata,... incearca asadar un sentiment de smerenie si pana la urma gandim ceva asemanator vorbelor lui Caragiale  cu privire la Romania, recitite astazi intr-un ziar: I.L. Caragiale, Scrisoare către Alceu Urechia  – „De ce să ne facem spaimă şi inimă rea degeaba? La noi nu e nici mai multă, nici mai puţină stricăciune decât în alte părţi ale lumii, şi nici nu s-ar putea altfel. Calităţile şi defectele omeneşti sunt pretutindeni aceleaşi; oamenii sunt peste tot oameni. Limbă, costume, obiceiuri, apucături intelectuale şi morale, religiuni, precum şi toate celelalte rezultate ale locului unde au trăit, ale împrejurărilor prin c

Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu

Cred că pentru români patriotismul, patriotismul real este aproape sinonim cu acceptarea martirajului. Pentru că nu există mare patriot român sau bun patriot român care să nu fi sfîrşit rău în ţara asta. În ţara asta trăiesc bine vînzătorii de ţară, cei care nu dau doi bani pe ţara asta, cei care-o terfelesc, care-şi bat joc de ea şi fac afaceri pe seama ei şi nu le pasă de nimic.  Cei care iubesc cu adevărat această ţară sînt în marginea martirajului sau aproape martirizaţi. Deci n-o iubeşti pentru că ţi-ar întoarce această iubire sau ţi-ar arăta recunoştinţă sau te-ai complini prin valorile ei, ci pe undeva împotriva, dacă vrei, realităţilor.  Aşa trebuie iubită o ţară şi aşa o iubesc şi eu, adică sînt convins că ţara românescă este o ţară foarte frumoasă în Europa, întîi prin condiţiile ei fizice, geografice, o ţară de oameni foarte talentaţi, dar din nefericire lipsiţi completamente de caracter, de ţinută morală...  Cu toate acestea o iubesc, cum o voi iubi întotdeauna, indiferent

consecvenți în nefericire am ruginit în propria noastră profeţie

------------------------------------------------------------------------------- „Și străjerul răspunde: Dimineaţa se apropie, de asemenea şi noaptea, Dacă voiţi, întrebați, întoarceţi-vă, reveniţi!“(Isaia 21.12) . :eu sunt alfa şi omega începuturile şi sfârşitul am strâns rugină în stomac câtă tânguire constrânge zilnic vântul în iarba sclipitoare răguşita armonie se umflă şi se dilată în sine cu sine se-mpreună fără de margini ca o femeie uşoară într-o sală de aşteptare (e periculos să ridici piciorul pe partea dreaptă a unei ideograme) fără venin o lună întreagă şi încă vreo şase natura a rămas impresionată şi aproape gravidă cu avertismentul noastru transparent sau opac cum ţinutul dintr-un ţesut osos (ca o fereastră locuind într-o altă fereastră) din buzunar nu-i cea mai bună idee să-ţi tragi fermoarul la gură să porţi   ciorapii povara şi patria altuia pe dos sau în cadenţă să ridici fanionul pe partea stângă pe faţa nedeclarată a unui diamant sau a unui ma

La mulți ani, România !

Imagine
Foto: Pusdrea Mariana

Dor...

Imagine
Cu doi ani mai mare decât Țara mea. La mulți ani, Românie ! Mi-e dor de copilăria noastră comună. Mihai Șora

România are nevoie de noi

Imagine
Dacă ne-am iubi & prețui țara zi de zi aşa cum o facem pe facebook pe data de 1 Decembrie, dacă am fi în fiecare zi mândri că suntem români, dacă am acționa ca nişte oameni care sunt şi vor să fie în continuare mândri de țara lor, am fi acum la alt nivel, din toate punctele de vedere. Dacă nu ar exista facebook să spunem „la mulți ani România“ probabil că ar trebui chiar să facem şi nu doar să spunem lucruri care să dovedească dragostea asta. România nu are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de noi. Marina Popescu

Gânduri pentru România noastră

Imagine
Să dea Dumnezeu să fie mereu pe hartă și între granițele ei. Ileana Vulpescu

Gânduri pentru România noastră

Am jurat cu ani în urmă că-mi voi apăra țara. Am jurat cu mâna pe drapel, cu mâna pe armă și cu mâna pe inimă. Reînnoiesc astăzi jurământul făcut: Soldat până la capăt, român până la capăt! La mulți ani, România, la mulți ani, în pace, Țara Mea! Paul Arva